Se spune că Puerto del Carmen este cea mai animată destinaţie turistică din Lanzarote. Această staţiune este situată numai la aproximativ 5 kilometri de Aeroport, şi ţine de municipalitatea Tias. Puerto del Carmen are conexiuni directe cu autobuzul spre Arrecife şi Costa Teguise prin liniile 2 şi, respectiv, 3, ceea ce este destul de liniştitor pentru cei care vor să viziteze aceste locuri fără prea mare dificultate.

Multe companii de închiriere de maşini pot fi depistate, pe de altă parte, în Puerto del Carmen, spre satisfacţia celor care vor să călătorească în împrejurimile staţiunii în propriul lor ritm. Şi închirierea de biciclete este disponibilă, ceea ce sporeşte atât posibilităţile de deplasare, cât şi bucuria ciclismului ca sport.

Ca sport, ciclismul este complinit de multe alte oportunităţi: Lanzarote Golf Resort, unul dintre puţinele cluburi de golf din Lanzarote, este situat în Puerto del Carmen. Şi centrele de scufundări sunt din abundenţă în Puerto del Carmen, la fel ca şi centrele de pescuit şi de navigat.

Există câteva oportunităţi turistice care fac din Puerto del Carmen una dintre cele mai populare destinaţii frecventate de turiştii ce vizitează Lanzarote. Puerto del Carmen nu şi-ar fi putut câştiga această reputaţie fără a avea unele dintre cele mai bune plaje din Lanzarote. Playa Blanca (numită şi Playa Grande, pentru a nu fi confundată cu staţiunea omonimă din Yaiza) este notabilă în acest sens.

Şi centrele de îngrijire a sănătăţii şi frumuseţii sunt la îndemână în Puerto del Carmen pentru cei care nu vor să renunţe la astfel de aspecte pe timpul vacanţei lor în Lanzarote. Shoppingul, de asemenea, este destul de animat în Puerto del Carmen, Biosfera Plaza Shopping, Centro Comercial Costa Mar, Centro Comercial Jameos şi Centro Comercial Los Pocillos fiind cele mai reprezentative în materie de cumpărături. În plus, Puerto del Carmen excelează în ceea ce priveşte viaţa de noapte, fiind una dintre cele mai generoase staţiuni din Lanzarote din această perspectivă. Prezenţa singurului cazinou de pe insulă (Gran Casino de Lanzarote) în Puerto del Carmen argumentează această afirmaţie.

Rancho Texas Park este una dintre principalele atracţii din Puerto del Carmen. Este vorba despre unul dintre puţinele parcuri tematice din întreaga Lanzarote, motiv pentru care nu ar trebui trecut cu vederea de către turiştii cazaţi în Puerto del Carmen.

În această staţiune se află şi un birou de informare turistică, fiind situat pe principala arteră care traversează staţiunea, anume, Avenida de Las Playas. Prezenţa acestui birou dovedeşte, şi ea, că staţiunea este una dintre destinaţiile de top din Lanzarote.

Sus