Caleton Blanco

Această plajă lungă de 500 de metri este departe de a fi izolată, însă reuşeşte să păstreze o atmosferă paşnică şi liniştită spre satisfacţia celor în căutare de distracţii mai puţin agitate. Este situată în apropiere de satul staţiune Orzola, iar unii tind să creadă că plaja îşi atinge potenţialul în timpul fluxului, când apele reuşesc să acopere malul oarecum pietros şi cu granulaţie mai mare. Asemeni multor alte plaje din apropiere de Orzola, Caleton Blanco încurajează nudismul. În plus, plaja impresionează prin contrastul dat de combinaţia dintre nisipul alb şi pietrişul vulcanic negru.

La Canteria

La Canteria este o plajă oarecum izolată, ceea ce înseamnă că accesul este mai curând dificil. Oricum, surferii ştiu că efortul de a junge la această plajă lungă de 300 de metri merită făcut, întrucât La Canteria are şi privelişti magnifice datorită situării sale geografice, şi prezintă şi condiţii excelente pentru practicarea surfingului. Este situată în apropiere de Orzola, ceea ce este bine de reţinut de către turiştii care vor să găsească cazare nu prea departe de această plajă.

La Garita

Situată în apropierea satului staţiune Arrieta, La Garita este favorabilă multor activităţi, precum surfingul şi simplul stat la soare. Înotul este mult mai relaxant în La Garita, întrucât apele care spală această plajă lungă de 810 metri sunt mai curând calme şi mai puţin periculoase în comparaţie cu alte plaje din Lanzarote. Plaja beneficiază de apropierea de o promenadă, de câteva stabilimente ce oferă cazare şi masă, precum şi de locuri de parcare.

Charco del Palo

Aceasta este o întindere de nisip mai curând mică, măsurând nu mai mult de 10 metri, şi este foarte frecventată de nudişti. Facilităţile se referă la o promenadă, locuri de parcare şi la apropierea plajei de multe stabilimente ce oferă cazare sau unde se poate lua masa. În plus, este situată în apropiere de o altă plajă, eleganta Los Cocoteros şi, de fapt, conturează graniţa dintre Haria şi municipalitatea Teguise de mai la sud.

Alte plaje notabile în municipalitatea Haria

El Charcon, Las Sebas, Los Caletones, Caleta del Guincho, Caleta de las Escamas, La Caleta, Caleta de Mojon

Sus